”Crimă și pedeapsă” de Fiodor Dostoievski este, fără îndoială, unul dintre cele mai marcante romane ale tuturor timpurilor. Numele lui Dostoievski a devenit canonic, iar subiectul cărții este unul arhicunoscut. Personajul principal Rodion Romanovici Raskolnikov, un fost student cu o situație financiară șubredă, care locuiește într-o cameră nespațioasă (comparată de unul dintre personaje cu un sicriu), o omoară cu premeditare pe  bătrâna cămătăreasă Aliona Ivanovna  chiar în apartamentul acesteia. Vădit bulversat, Raskolnikov încearcă să sustragă bunurile de preț pe care le avea bătrâna. Totul se complică atunci când la fața locului apare sora Alionei Ivanonva, Lizaveta, care ajunge să fie următoarea victimă a lui Rodion. După a doua crimă (absolut neplanificată), Raskolnikov reușește la limită să părăsească blocul fără a fi prins. Eroul trăiește în continuare o perioadă patologică ce amalgamează stări de semiconștiență, delir și paranoia.
O primă cauză a crimei este cea de ordin material – ucigând-o pe bătrâna, de altminteri, destul de insidioasă, protagonistul ar fi reușit să obțină mijloacele necesare unui trai decent atât pentru dânsul, cât și pentru mama și sora sa. Totuși, omorul se produce dintr-un motiv în care consistă o bună parte a valorii romanului: dorința nemăsurată a lui Raskolnikov de a afla dacă este cu adevărat om sau păduche. Crima ar fi fost cea mai concludentă dovadă a faptului că Rodion e îndreptățit să ia viața unui om de (non)valoarea Alionei Ivanovna; omorând, personajul ar fi atins și depășit limita condiției umane. În viziunea lui Raskolnikov, există oameni obișnuiți și oameni neobișnuiți. Iată ce spune însuși personajul în apărarea opiniei sale: ”…oamenii, prin legea naturii, se împart în general în două tipuri: cel inferior (oamenii obișnuiți), adică, cum să spun, în materialul care servește exclusiv la a da viață unora asemenea sieși, și în oameni adevărați, adică cei care au harul sau talentul de a spune în mediu cuvântul lor nou. (…) Cea de-a doua categorie, cei care încalcă legea, distrugătorii sau cei înclinați la aceasta, în funcție de circumstanțe. Crimele acestor oameni, se înțelege, sunt relative și variate; în cea mai mare parte ei cer, în manifeste foarte diferite, distrugerea stării actuale în numele a ceva mai bun. Dar, dacă vor avea nevoie, pentru ideea lor, să treacă măcar peste un cadavru prin sânge, atunci în sine, la nivelul conștiinței, pot, în opinia mea, să-și dea voie să treacă prin sânge.” Deși are o cazuistică solidă, Rodion este măcinat de remușcări, ajungând, în cele din urmă, să își recunoască fapta și să se apropie de Dumnezeu, sub efectul relației cu Sofia Marmeladova, fiica unui bărbat pe care Raskolnikov l-a cunoscut înainte de a săvârși omorul.
Asemeni romanului ”Străinul” ”Crimă și pedeapsă” este o carte care nu poate fi repetată: Dacă  s-a tot mizat pe trăirile protagoniștilor, Camus îl creează pe Meursault, un personaj pur și simplu incapabil de sentimente, ce se distanțează de condiția umană prin indiferentism și prin lipsa conștiinței vitale a apărării de sine. La rândul său, Dostoievski învederează faptul că binele este o forță supremă care poate lua naștere chiar din rău; de fapt, e vorba despre principiul heraclitean al contrariilor care se transformă permanent unul în celălalt. Păcatul devine o condiție sine qua non a mântuirii; Raskolnikov privește în prăpastie pentru a putea desluși imaginea cerului – asemenea lui Dante, acesta trebuie să cunoască mai întâi infernul, pentru  ca să găsească drumul către Paradis. Eroul lui Dostoievski amintește de cuvintele lui Rene Descartes: ”Spiritele cele mai mari sunt capabile de cele mai mari vicii ca și de cele mai mari virtuți.”
Nimic nu e întâmplător, căci așa cum ”Străinul” are un început tulburător și memorabil ”Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu știu.”, ”Crimă și pedeapsă” se încheie de-a dreptul emoționant, lăsând în latență una dintre cele mai luminoase povești pe care le(- ar fi putut) cunoaște literatura universală: ”Dar în acest moment începe o cu totul altă poveste, o poveste a înnoirii treptate a unui om, o poveste a renașterii lui, a trecerii dintr-o lume în alta, a felului în care face cunoștință cu o realitate nouă, până acum total necunoscută. Asta ar putea fi tema unei noi povestiri, dar povestea noastră se încheie aici.”

Vasile Gribincea

 

586 Total Views 1 Views Today

Lasă un comentariu