La începutul unei emisiuni, criticul de film Eugenia Vodă l-a prezentat pe Alexandru Paleologu drept un „personaj (…) care înseamnă eleganță, naturalețe, distincție”. În continuare, invitatul nu a răspuns cu precizie dacă a avut momente în care s-a simțit jucând [un rol]. Or, dacă am concepe literatura română ca pe un spectacol sau ca pe o operă epică, personajul Alexandru Paleologu ar reprezenta tipul intelectualului  cu o nedezmințită vocație a culturii.
Volumul de eseuri „Despre lucrurile cu adevărat importante” sintetizează caracteristicile de bază ale omului de cultură Alexandru Paleologu: erudițiunea uluitoare, grația și densitatea stilului, substanțialitatea textelor, care, negreșit, pot fi considerate și o invitație la extinderea orizonturilor intelectual-spirituale. Scrisă inclusiv sub efectul unei treceri miraculoase de la agnosticism la credința în Dumnezeu (a se vedea, în acest sens, eseul „Părintele Dumitru Stăniloaie mi-a luat solzii de pe ochi”), cartea debutează în cheia unei apărări a ceea ce înseamnă sufletul: „Realitatea cea mai de preț, realitatea, repet, este sufletul. A nu ți-l pierde, a ți-l salva, a ți-l mântui, e dintotdeauna marea temă a conduitei morale și a soteriologiei[1], fie de natură laică, fie religioasă. Nu există nenorocire mai mare decât a-ți pierde sufletul; a nu înțelege asta, a fi indiferent la pierderea propriului suflet.” Deși divizată în 5 părți, ultima dintre care cuprinde texte scrise în franceză, „Despre lucrurile cu adevărat importante” are, în fapt, două secțiuni majore. În prima, Paleologu abordează subiecte oarecum generalizante, însă nu fără colorit individual; iată un pasaj notabil din eseul „Despre prietenie”: „Cred, dimpotrivă, mult mai capabil de prietenie genul mai distant, mai rezervat, mai puțin doritor de a plăcea, poate chiar în aparență mai egoist, poate uneori cu un caracter mai dificil. Nu e de pus multă nădejde în prietenia altruiștilor fără astâmpăr, maniaci ai negării de sine și idealiști nerăbdători; aș crede chiar că o oarecare nuanță de mizantropie e mai curând proprie unor prietenii adevărate.”. A doua secțiune a cărții întrunește mai multe eseuri care pornesc de la anumite fapte istorice (destrămarea URSS, monarhia în România, asasinarea lui Nicolae Iorga) sau au drept premisă figuri marcante ale literaturii. Paleologu vorbește despre frumusețea (în ceea ce mă privește, incontestabilă) a romanului „Adela” de Garabet Ibrăileanu, se referă la contaminarea cu geniul în cazul lui Vasile Voiculescu, nu ezită să îi numească pe Camil Petrescu și Mircea Eliade autori inegali, trecând ulterior la autori francezi de renume precum Voltaire, Flaubert, Valery…
Pe de o parte, varietatea și deschiderile pe care le fac textele lui Alexandru Paleologu, pe de altă parte, ireproșabilitatea constantă a scriiturii fac din „Despre lucrurile cu adevărat importante” o dovadă concludentă a locului cu adevărat important pe care îl ocupă Alexandru Paleologu în contextul literaturii europene.

 

[1] Soteriologie – capitol al dogmaticii creștine referitor la învățătura despre mântuire a lui Iisus Hristos; doctrină a mântuirii prin jertfirea lui Iisus pe cruce.

 

Vasile Gribincea

515 Total Views 1 Views Today

Lasă un comentariu