”Secta egoiștilor” (1994) este primul roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, autor ale cărui piese sunt jucate în 50 de țări. Distinsă cu ”Prix du premier roman”, ”Secta egoiștilor” este o carte ce îl face pe cititor să conștientizeze că, de cele mai multe ori, oamenii sunt departe de a cunoaște pe deplin proporțiile pe care le poate căpăta iubirea de sine, căci arareori ne e dat să cunoaștem oameni care se comportă cu adevărat de parcă ar crede că sunt centrul universului.
Totul începe într-o seară de decembrie, în incinta Bibliotecii Naționale a Franței. Personajul narator (al cărui nume îl aflăm, deloc întâmplător, abia la final), obosit de lucrul la studiul său, cere la întâmplare un volum care se dovedește a fi ”Dicționarul patriotic”, carte despre care nu auzise până atunci. Deschizându-l, găsește un articol despre egoism; ceea ce surprinde este chiar definiția dată termenului: ”Egoist se numește cel care socotește că nu există decât el pe lume, iar cei din jur nu-s alta decât năluciri.” (sublinierea mea, V.G.). În continuare, articolul se referă exclusiv la viața lui Gaspard Languenhaert, un olandez cu anumite cunoștințe de filozofie, corifeul mișcării egoiste. Tratat inițial cu un anumit interes mai mult sau mai puțin complezent, Languenhaert reușește să șocheze declarând că ”lucrurile nu există decât în, prin și pentru el.”. Împreună cu adepții săi nu tocmai numeroși, Gaspard Languenhaert creează secta egoiștilor, care se va reuni timp de câțiva ani. Poate cel mai important amănunt constă în invocarea cărții ”Încercare de metafizică nouă”, lucrarea reprezentativă a lui Languenhaert. Deși nu prea a avut cititori, cartea lui Languenhaert suscită pe dată interesul protagonistului, pentru care povestea marelui egoist devine o preocupare majoră. La scurt timp de la acest prim-episod, personajul găsește la o tarabă un album de artă, în care vede anunțat, pe versoul unei gravuri, portretul lui Gaspard Languenhaert, însă, întâmplător sau nu, pagina pe care ar fi trebuit să se găsească portretul este ruptă. Deși vădit dezavantajat de acest defect, personajul cumpără cartea.
Din acest moment, protagonistul ajunge, în virtutea demersului său, în Amsterdam, apoi în Le Havre, reușind să acumuleze informații care se dovedesc a fi insuficiente și îndoielnice. În cele din urmă, eroul ia legătura cu un bătrân inițiat, care îl motivează să scrie despre moartea celui care a întemeiat secta egoiștilor. Sfârșitul lui Gaspard este de un tragism total. Acesta scrie  ”Metafizica Lui Dumnezeu”, afirmând că el însușii este Creatorul. Blasfemiile lui Languenhaert  sunt luate de bune de un număr nesemnificativ de oameni. Cuprins de nebunie, Gaspard se izolează, ajungând la suicid.
”Secta egoiștilor” este un roman care se impune prin farmecul livresc. Structura discursului este demnă de atenție; autorul inserează mai multe texte fictive de epocă, și, fără a se juca asemenea lui Cărtărescu în ”Levantul”, realizează niște parodii de maximă finețe la discursurile și dialogurile filosofice.
Având un stil limpid și un spirit doct care reușește să satisfacă imperativele contemporanității, Eric-Emmanuel Schmitt reprezintă cu prestanță imaginea scriitorului de succes.

Vasile Gribincea

 

481 Total Views 1 Views Today

Lasă un comentariu