Mi-e greu să mă gândesc la educație, așa cum o cunosc, făcând abstracție de aportul determinant pe care l-au avut, îl au și îl vor avea profesorii mei. Mi-e și mai greu însă – dacă nu de-a dreptul imposibil! – să mă gândesc la ceea ce (n-)aș fi putut fi în clipa de față, în lipsa educației care mi-a fost oferită până acum.
Văd în educație cel mai eficace ajutor gândit de oameni în favoarea oamenilor, văd în educație un ajutor absolut. Mai valoroasă decât educația este, poate, doar, dragostea în sine – or, despre condiția profesorului, pusă sub semnul dăruirii care devine atât sacrificiu irecuperabil, cât și ireproductibilă împlinire, cred că începe din dorința adâncă, fie și latentă, de a face bine. Educația este o expresie de maximă concretitudine și de maximă desăvârșire a binelui. A preda cu implicare înseamnă la modul cel mai direct a face bine.
Văd în educație și mobilul unor legături de maximă valoare: marea legătură a generațiilor (viitorul devenind o perspectivă îmblânzită de lumina valorilor consacrate), legătura canonică dintre maestru și discipol – nu puține sunt cazurile în care întâlnirile de acest soi sunt adevărate binefaceri ale destinului – și, în definitiv, legătura dintre forma ingenuă a ființei și forma sublimă, accedată a acesteia.
Unii spun cu patetism că e neîngăduit de puțin să ”ne amintim” de profesori doar o dată pe an, de ziua educației. Ce înseamnă ”ne amintim” doar o dată pe an? Să însemne că în tot răstimpul de până și după 5 octombrie imaginea profesorilor în conștiința noastră ar fi întunecată de o completă uitare cu iz devalorizant? Permiteți-mi să nu fiu de acord. Ajuns la o anumită etapă, omul devine, păstrând proporțiile, amintirea vie a ceea ce l-a format, a celor ce l-au format, deci, implicit, devine însuși rodul educației însămânțate în timpul studiilor de către profesori. Tindem să mulțumim profesorilor pentru ceea ce suntem, dar, înainte de toate,  le mulțumim prin ceea ce suntem; devenim expresia vie a recunoștinței față de cei ce ne-au educat și dovada însuflețită a faptului că gratitudinea față de educatorii noștri este în totalitate îndreptățită.
Mă adresez acum în exclusivitate profesorilor: Fiți siguri de recunoștința, stima și admirația mea față de Domniile Voastre! Fiți siguri de bucuria-mi de a vă fi cunoscut și de a vă simți aproape! Vă doresc din tot sufletul elevi care să vă lumineze viețile măcar în măsura în care Dumneavoastră luminați viețile acestora! Vă doresc să aveți mereu sentimentul dar și responsabilitatea valorii Dumneavoastră de neînlocuit! Pentru că sunteți în slujba binelui, vă doresc doar bine!

Vasile Gribincea

1494 Total Views 1 Views Today

Lasă un comentariu