Pe 08.12.2017, a avut loc „Cea mai așteptată sărbătoare”, o întâlnire a elevilor Școlii Primare „Prometeu – Junior” cu scriitoarea și jurnalista Claudia Partole. Distinsa scriitoare a participat la Târgul Internațional de Carte „ Gaudeamus”, din București, ediția 2017, cu o nouă apariție editorială: „Lola cea frumoasă”. Editura „ARC”, din Chișinău, a fost luată prin surprindere de cererea foarte mare și a rămas fără niciun exemplar de carte pe rafturi. Povestea a fost citită expresiv și emotiv, în fața elevilor,  de liceenele Mădălina Gâlcă și Alexandra Cozub, fiind regizate de renumita actriță a poporului, Margareta Pîntea.

„ Îmi dedic această carte – mie. Cu toată sinceritatea și dragostea pentru Copilăria mea – cu Părinții, Buneii, Prietenii, Inamicii, dar și alte ființe ( de alt neam) – dragi Ei…

E cartea mea! Aș vrea să însenineze și să ajute.

Cui va plăcea, îi doresc să-și scrie și el Cartea Copilăriei!”, cu acest îndemn și-a început dialogul cu elevii și cadrele didactice scriitoarea Claudia Partole.

Doamna Claudia Partole a răspuns la numeroasele întrebări comode și incomode ale elevilor, cu toată sinceritatea. În final, elevii clasei a IV-a „A”, au încheiat programul cu cântece și versuri ce au emoționat publicul și participanții. Menționăm că programul muzical – literar a fost pregătit de doamna Eugenia Mariniuc, învățătoare, grad didactic I. Îi mulțumim pentru implicare și dăruire profesională. Elevii au avut bucuria de a primi, anticipat, de Crăciun, cărți semnate de doamna Claudia Partole. Autografele  personalizate sunt un adevărat cadou care nu-și va pierde valoarea întreaga viață.

Îi dorim doamnei Claudia Partole inspirație, succese și bucuria de a scrie noi cărți care să fie căutate cu drag de cititori!

     

3681 Total Views 4 Views Today

Lasă un comentariu