La data de 01.11.2016, la Liceul de Creativitate și Inventică „ Prometeu – Prim” a avut loc o emoționantă activitate extrașcolară cu genericul: „Ei au știut zborul înalt, dorul și plânsul” ( in memoriam – Ion și Doina Aldea-Teodorovici).Autoarea scenariului  și realizatoarea spectacolului muzical- artistic — doamna Stela Grama, profesoară de limba engleză, grad didactic doi.

Artiștii sunt cei mai temerari și mai nevinovați copii ai unui neam. Dar și cei mai vulnerabili, cei mai lipsiți de apărare. Ei știu numai să ardă. Noi – numai să ne încălzim la arderea lor. Doină a nemuririi noastre. Ion al statorniciei noastre. (Aureliu Busuioc)

Două inimi gemene, două suflete de pâine caldă, două doruri, două speranțe. (Dumitru Matcovschi)

Țara va simți mereu lipsa acestor doi irepetabili artiști care s-au contopit până la lacrimi cu ea. ( Grigore Vieru)

Aceste citate s-au transfomat în trăiri tulburătoare ale participanților la spectacol.

Elevii au interpretat cântecele patriotice ale marilor artiști, au recitat versuri de Grigore Vieru, Adrian Păunescu și Dumitru Matcovschi, au vizionat secvențe din filmul „ Te iubesc, Ion și Doina”, autor Leontina Vatamanu.

Evenimente culturale contribuie la cultivarea sentimentelor de responsabilitate civică în perpetuarea patrimoniului cultural și spiritual al țării, la promovarea valorilor și idealurilor naționale și universale.

img_2417 img_2409 img_2396 img_2390  img_2385 img_2379

180 Total Views 1 Views Today

Lasă un comentariu